Sechestrul penal și insolvabilitatea: ce a decis Curtea Constituțională în Hotărârea nr. 13/2026

La 22 octombrie 2026, Curtea Constituțională a pronunțat Hotărârea nr. 13, prin care a declarat neconstituțională omisiunea legislativă privind efectele procedurii de insolvabilitate asupra sechestrului aplicat în procesul penal. Hotărârea este definitivă, a intrat în vigoare la data adoptării și stabilește reguli provizorii, aplicabile până când Parlamentul va modifica legislația.

Cauza a pornit de la o excepție de neconstituționalitate (sesizarea nr. 215g/2025) privind articolul 75 alin. (1) lit. d) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 și articolul 210 din Codul de procedură penală, care reglementează ridicarea sechestrului.

Care era problema

Atunci când un debitor intră în procedura de insolvabilitate, bunurile sale formează masa debitoare, din care creditorii urmează să-și recupereze creanțele. Dacă aceleași bunuri au fost puse sub sechestru într-o cauză penală, două regimuri juridice se suprapun.

Autorul sesizării a susținut că sechestrul penal nu ar trebui să blocheze lichidarea masei debitoare și că lipsa unor reguli clare limitează competența instanței de insolvabilitate și afectează dreptul de proprietate al creditorilor.

Curtea a observat că articolul 75 alin. (1) lit. d) din Legea insolvabilității admite ca și sechestrele penale să fie anulate de drept la intentarea procedurii, fără a ține seama de regimul special al măsurilor procesuale penale de constrângere. În același timp, nici Legea insolvabilității, nici Codul de procedură penală nu arată cum se împacă această anulare cu procedura de ridicare a sechestrului prevăzută de articolul 210 din Cod.

Ce a constatat Curtea

Curtea a declarat neconstituțională omisiunea de a reglementa, în Legea insolvabilității și/sau în Codul de procedură penală:

• efectele intentării procedurii de insolvabilitate asupra sechestrului aplicat în procesul penal asupra bunurilor debitorului insolvabil;
• competența de a aplica sechestrul penal asupra bunurilor din masa debitoare după intentarea procedurii de insolvabilitate;
• mecanismul de reexaminare a necesității de a menține sechestrul penal asupra bunurilor debitorului insolvabil.

Curtea a mai reținut că procedura de contestare a sechestrului din Codul de procedură penală este gândită, în principal, pentru persoana ale cărei bunuri au fost sechestrate, nu pentru creditorul care urmărește valorificarea masei debitoare. Potrivit Curții, omisiunea afectează articolele 20 (accesul liber la justiție), 23 (dreptul de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle), 46 (dreptul la proprietate privată) și 54 (restrângerea exercițiului unor drepturi) din Constituție.

Două tipuri de sechestru, tratament diferit

Curtea a făcut o distincție importantă. Sechestrul aplicat pentru a garanta o obligație pecuniară (repararea prejudiciului, acțiunea civilă, executarea amenzii sau cheltuielile de judecată) urmărește, în principal, conservarea unor valori patrimoniale. În acest caz, intentarea insolvabilității poate fi relevantă atunci când se apreciază dacă sechestrul mai este necesar.

Sechestrul aplicat în vederea confiscării speciale sau extinse vizează însă bunuri care, în funcție de soluția din procesul penal, pot fi confiscate. Ridicarea lui doar pentru că a început insolvabilitatea ar putea compromite scopul măsurii și obligația statului de a sancționa infracțiunile.

Regulile aplicabile până la intervenția Parlamentului

Indiferent dacă sechestrul penal a fost aplicat înainte sau după intentarea procedurii de insolvabilitate:

• sechestrul penal nu se anulează de drept prin intentarea procedurii de insolvabilitate, în sensul articolului 75 alin. (1) lit. d) din Legea insolvabilității;
• bunurile sechestrate în vederea confiscării speciale sau extinse rămân sub sechestru: intentarea procedurii de insolvabilitate nu este temei pentru ridicarea acestuia;
• sechestrul aplicat pentru repararea prejudiciului, acțiunea civilă, executarea amenzii sau cheltuielile de judecată poate fi ridicat. Organul competent potrivit Codului de procedură penală examinează cererea administratorului insolvabilității, a lichidatorului sau a altei persoane interesate ale cărei drepturi patrimoniale sunt afectate. Dacă, având în vedere insolvabilitatea și efectele ei juridice, necesitatea sechestrului a decăzut, organul decide ridicarea lui printr-o hotărâre motivată (articolul 210 alin. (1) din Codul de procedură penală).

Ce înseamnă în practică

Pentru administratorii și lichidatorii insolvabilității, hotărârea clarifică faptul că sechestrul penal nu poate fi ignorat la valorificarea masei debitoare. Totodată, le oferă o cale concretă: o cerere motivată adresată organului care conduce procesul penal, atunci când sechestrul garantează obligații pecuniare.

Pentru creditori, temeiul sechestrului este decisiv. Bunurile sechestrate în vederea unei eventuale confiscări nu pot fi vândute doar ca efect al insolvabilității. Dacă sechestrul garantează despăgubiri, amenzi sau cheltuieli de judecată, creditorii afectați pot solicita reexaminarea lui ei înșiși, ca persoane interesate, sau prin administratorul insolvabilității.

Pentru persoanele bănuite, învinuite sau inculpate și pentru companiile aflate în insolvabilitate, hotărârea arată că intentarea procedurii nu eliberează automat bunurile. Orice cerere de ridicare a sechestrului trebuie argumentată în raport cu scopul concret al măsurii și cu etapa procesului penal.

Soluțiile sunt provizorii. Parlamentul urmează să reglementeze prin lege raportul dintre sechestrul penal și procedura de insolvabilitate, iar până atunci se aplică regulile stabilite de Curte.

Vezi și: Insolvabilitate și restructurare · Avocat în cauze penale în Chișinău

Surse

• Curtea Constituțională – comunicatul din 23 octombrie 2026 privind Hotărârea nr. 13 din 22 octombrie 2026.
• Curtea Constituțională a Republicii Moldova – textele integrale ale hotărârilor.
• Imagine: sigiliul Curții Constituționale a Republicii Moldova – Wikimedia Commons, domeniu public.

Material informativ redactat pentru blogul Cabinetului Avocatului „MARCO DUMITRU”. Informațiile au caracter general și nu reprezintă consultanță juridică individuală.